Carmen Borcea
Numele meu este Carmen, dar prietenii din centru îmi spun Cami.
Am studiat facultatea de Pedagogie și sunt absolventă a masterului de Consiliere scolară și dezvoltarea carierei.
De-a lungul experientelor pe care le-am avut cu copiii în gradinița în care am profesat și în cadrul programului de voluntariat avut, am conștientizat că interacțiunea cu micuții este cea care mă face să privesc cu optimism către orice zi.
Am ales cu entuziasm acest domeniu plin de provocări si aleg să mă informez continuu participând la traininguri și cursuri de actualitate.
Sunt terapeut ABA și sunt norocoasă să fac parte dintr-o echipă întotdeauna fericită să împărtășească experiențele și strategiile la care are acces, favorizând astfel dezvoltarea mea profesională, dar și cea personală.