Cornelia Ghiță
Mă numesc Cornelia, însă pentru cei din jur sunt Cona, absolventă a Facultății de Litere și Științe, specializarea Pedagogie.
Imediat după terminarea acestui program, am descoperit pasiunea mea de a lucra cu copiii cu cerințe educaționale speciale.
Prin urmare, m-am înscris la Cursul de specialitate ABA al doamnei Daniela Gavankar în anul 2020, urmând, la scurt timp, cursul RBT finalizat în anul 2022, dornică de a aprofunda informațiile dobandite până atunci.
Sunt o fire răbdătoare, blândă și determinată să contribui la evoluția frumoasă a celor mici.
Încercând să mă ghidez după motto-ul “Tot ce faceți să fie făcut cu dragoste.”, reușesc să empatizez și să fiu alături de toți copilașii și părinții cu care intru în contact, astfel împlinindu-mi dorința de a fi o binecuvântare pentru ceilalți.