Cristina Geană
Sunt soție, mamă și fondatoarea centrului Beautiful Mind, psihoterapeut si psiholog clinician, specializată în terapia și recuperarea copiilor cu autism și consultant ABA.
Povestea începe în 2010 odată cu programul de licență în psihologie, apoi în 2012 când timp de un an școlar am făcut voluntariat zilnic într-o școală specială. A fost un an intens și plin de emoții. Era primul contact cu copiii speciali. Nu pot să spun că a fost dragoste la prima vedere dar atunci s-a întâmplat ceva: m-am legat de acești copii și nu am putut să îi uit deși după terminarea voluntariatului am ales să îmi continui drumul spre formarea pe psihoterapie, lucrul cu adolescenți și adulți. Dar ceva din mine rămăsese acolo. Și deși mă formam să devin psihoterapeut, eu citeam și căutam informații despre copiii cu autism.
Eram în 2015 când la finalul masterului în Psihoterapie Cognitiv- Comportamentală am vazut filmul autobiografic al lui Temple Grandin, o femeie autistă din America. Nu m-am speriat, nu mi s-a părut greu ci atunci mi-am dat seama că acesta este drumul meu: să lucrez cu copiii cu autism. Atunci am acceptat în sfârșit că pornisem pe un drum care nu era al meu dar că stătea în mâinile mele să schimb asta. A urmat încă aproape un an de voluntariat după care am început să lucrez în cabinetul meu, sub coordonare.
În această perioadă a început să ia formă ceea ce avea să devină "Beautiful Mind".
Am urmat formarea complementară în psihologia clinică, zeci de cursuri mai lungi sau mai scurte în domeniul terapiei ABA, terapia floortime, cursuri de logopedie, VML (învățarea verbală motorie) direct de la fondatorul israelian Elad Vashdi, RBT (Registered Behavior Tehnician), terapia 3C, terapia de integrare senzorială,tulburări alimentare, neurofeedback etc. am accesat toate cursurile disponibile la vremea respectivă, pe care le-am încununat cu programul de lungă durată în domeniul analizei comportamentale aplicate (ABA), a universității Clemson, SUA.
Între timp am devenit mama primului meu băiețel cu ajutorul căruia reușesc să-mi îmbunătățesc modul de interacțiune cu copiii și care îmi arată lumea prin ochii de copil.... și care m-a învățat că meseria cea mai dificilă din lume este aceea de a fi mamă.
Acreditări și formări:
- Membru al Colegiului Psihologilor din Romania
- Membru al Institutului ABA Romania
- Psiholog clinician, psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentală și Psihopedagog special cu specializare în logopedie (cod psiholog: 17734)
- Logoped
- Neuroterapeut
- Analist comportamental
- Terapeut VML (Învățarea Verbală Motorie)